ARE TATA O FETITA PARTEA A 2-A

Asa cum am promis in postarea anterioara, am mai facut un filmulet cu lucrarile expuse de Paula. Il postez aici sa ma laud bineinteles, dar cine nu ma intelege ? cine arunca primul cu piatra ? ca-s mandru de fii-mea. Nu vreau sa fac acum un mare caz din asta dar... am ramas placut impresionat de prezentarea profesorului Laurentiu Paun si am ramas cu ceva la bibilica. Nu ca nu observasem si eu acest lucru, el nu a facut decat sa defineasca mult mai clar cam ce gandisem eu. Concluzia e, ca doar prin copii traim, cotidianul nostru ne ocupa tot timpul , nu mai avem timp si de banal, banal fara de care nu am fi. Tratam aceste lucruri banale care ne ajuta sa existam ca si cum nu ar fi. Ori Paula prin ridicarea banalului la loc de onoare si de importanta maxima nu face decat sa ne reasezam sa gandim eventual sa ne revedem atitudinea, sa incercam sa ne corectam greselile, sa incercam sa cerem iertare si totodata sa vedem cumva si in viitor. Ce suntem, cine suntem, incotro ? In ce ma priveste, pot zice ca Paula mi-a dat o lectie, sa vad cum mi-am ocupat o mare parte din timpul meu cu lucruri destul de importante doar din punctul meu de vedere, pe cand un con de brad sau o banca sau ma rog orice lucru care ne inconjoara nici macar nu le mai bagam in seama. Eram prea ocupat cu TV-ul si tot ce inseamna politicul si derivatele lui. Acum vad ca ne dedicam viata intr-un mod nu tocmai corect punem prea multa pasiune doar intr-o directie, ar trebui in mod egal sa impartim din noi catre tot ce ne inconjoara sau macar sa tratam orice ne inconjoara in aceiasi masura. Tot Paula cred ca mi-a redeschis anumite viziuni din trecut, de care cu sau fara voia mea, nu pot trece. Pai ce constat ? ca in 20 de ani de cand cu totii am crezut ca asta e calea, din ce in ce mai des regretam comunismul, nu eu personal, nici in cele mai negre vise ale mele nu as vrea sa se intoarca un regim totalitar, nu ca as fi suportat rigorile comunismului cu prea mare greutate. In afara de cateva episoade cu securitatea, trimisul la mina( am postat pe aici pe undeva o cerere cu mina ) chiar in 1989, ceva prin armata, chiar si amuzanta patanie cand m-au chemat la securitate in 1989 pe cand lucram tot la posta undeva pe la gara, sa nu mai zic bancuri cu ceausescu, bineinteles ca eu si mai de-al draqu ziceam, noroc cu revolutia ca cine stie ce canal bagam si eu ca la mina deja trebuia sa plec in ianuarie (noroc tot cu revolutia), nu am avut asa mari probleme, asta nu inseamna ca daca regimul ala dura mai mult nu puteam avea. Dar acum la 20 de ani sa vezi ca ca ne indreptam spre aceleasi timpuri ajung la concluzia ca singura noastra sansa sunt copii, copii ca Paula si multi multi altii care incearca sa ne redea normalul din viata noastra cea de toate zilele, sa nu mai fim incrancenati, nervosi, patimasi sa fim normali sa mai vedem si banalul si normalul ce ne inconjoara. nu doar sa vanam greselile politicienilor si a celor care de obicei conduc fraiele Romaniei. Doar prin copii ne putem salva, doar ei mai pot schimba cu ceva in bine viitorul, noi oricum suntem invinsi, am facut si noi ce am putut, am scapat tara de comunism si totalitarism de ce ? poate am gresit si noi cine stie ? Prea multa filozofie, o sa mai revin . Oricum regasiti banalul si tratati-l cu mult mai multa importanta.

Pentru ca ati suportat debitatiile mele va doersc 8 minute de liniste cu 2 supermelodii de YANNI si colajul lucrarilor expuse de Paula.
video in format blog...

Vizionare placuta !

sau video youtube ...